Risk Management este un proiect studenţesc gratuit ce urmăreşte educarea studenţilor în domeniul gestionării riscului în următoarele arii: bănci, pieţe de capital, macroeconomie, asigurări. Programul presupune învăţare accelerată şi are în vizor studenţii pasionaţi de economie.
Este singurul proiect studențesc gratuit axat pe acest domeniu și n-am ezitat să ne alăturăm lui.
Desfășurat pe o durată de cinci zile, în luna aprilie, participanții au avut un prim contact cu domeniul managerierii riscului prin asistarea la conferinţele livrate de specialişti, ca mai apoi să aplice informaţiile asimilate în cadrul studiului de caz şi workshop-urilor.
Printre specialiștii prezenți la eveniment s-au numărat reprezentanți ai unor instituții de renume din lumea financiară precum CFA, Revolut, BNR, Citibank, Generali şi din sfera antreprenorială.
Noutățile ediției 2019
În 2019, pe lângă cele 4 direcții ale proiectului, a fost adăugată o nouă arie de analiză: riscurile în domeniul crypto currency.
Pentru a evidenția aplicativitatea în mediul real de business a cunoștințelor din cadrul proiectului, au fost implementate 3 activități noi:
1. Open Day - organizarea unei activități de office shadowing în cadrul unei firme care se ocupă cu managerierea riscului;
2. Gamification - punerea participanților în situații critice ale economie din istorie (Lehman Brothers, Marea Criza Economica, Dot-com crash, etc) pentru a identifica, clasifica, măsura și adopta o atitudine corectă față de riscurile prezentate;
3. Simularea unui Economic stress test.
La finalul proiectului, cursanții au avut parte și de premii, precum cărți de specialitate, internship-uri plătite în cadrul Generali, carduri premium Revolut şi un bilet la festivalul Neversea!
Comparativ cu 2018, ediția din acest an a înregistrat o creștere, atât în ceea ce privește numărul de aplicanți, de la 100 în 2018, la 120 în 2019; cât și în privința participanților, anul acesta având 30 de studenți, față de 27 anul trecut.