In Sănătate emoțională, Scoala in lume, YOU cu tine, YOU inspirat de ei, YOU si parintii, YOU și prin ce trec alții, YOU si societatea, YOU si vocatia pasiunea deci cariera
“Noi avem Suicide Line în România?”. Așa suna o întrebare adresată de un tânăr pe forumurile Reddit în urmă cu câțiva ani, ridicând problema suportului psihologic și a consilierii de urgență în situații emoționale vulnerabile.
Depresia este una dintre cele mai frecvente probleme de sănătate mintală din România, reprezentând principala cauză de dizabilitate pentru tinerii cu vârste cuprinse între 10 și 19 ani, potrivit unui raport recent al Organizației Mondiale a Sănătății. Violența fizică și abuzurile emoționale asupra copiilor și tinerilor adolescenți rămân în continuare un punct nevralgic în societatea locală. În 2016, numărul de abuzuri de tip hărțuire, bullying, violenţă în familie şi discriminare, a crescut cu peste 45% faţă de anul precedent. De asemenea, România nu beneficiază încă de o legislaţie privitoare la violenţa în familie, cu atât mai mult asupra celei care se manifestă asupra copiilor.
Sănătate emoțională pentru peste 1200 de tineri
Încercând să răspundem la nevoia publică pentru sănătate emoțională, cu precădere în rândul tinerilor și adolescenților români, YOU. The Youth Project a fost creat în septembrie 2019, la inițiativa DHM Company, agenție multidisciplinară de creație și producție publicitară din București, împreună cu Asociația Varyafin, care susține tinerii prin educație financiară.
Ne-am dorit să oferim un program de suport psihologic și de mentorat pentru adolescenții și tinerii din România, gratuit și disponibil în orice zi a anului, indiferent de condiția socială, familială sau financiară a acestor tineri.
Am creat YOU. la confluența unui set de nevoi sensibile în societatea locală: educație și conștientizare în zona de sănătate emoțională, voluntariat și comunitate, acces gratuit la mentorat și consiliere psihologică acută sau de mentenanță – indiferent de pătura socială și de background-ul acestor tineri.
Alin Andrei este psihologul cu care colaborăm în cadrul call-center-ului, iar aici poți citi interviul în care ne răspunde la toate întrebările privind psihoterapia la centrul YOU.
Însă YOU. înseamnă, dincolo de Call-Centerul de suport psihologic și mentorat, oferit gratuit tinerilor și adolescenților, și o platformă de jurnalism creat cu și pentru tineri, un centru fizic de consiliere psihologică și un HUB de evenimente și workshop-uri ce facilitează dezvoltarea personală și profesională a acestora.
O parte semnificativă din conținutul pe care îl producem privește sănătatea mintală și emoțională a tinerilor, în toate aspectele ei, urmată imediat de mentorat, educație și dezvoltare personală. Încă de la început am creat o politică editorială centrată pe materiale de calitate premium, în care încurajăm explorarea și declinarea în eseuri personale și articole documentare a celor mai semnificative situații și probleme din viața adolescenților.
Majoritatea textelor și formatelor audio sunt realizate împreună cu și de către adolescenți și tineri, și tratează instanțe precum relațiile intime, sexualitatea, identitatea, abuzul și bullying-ul, relația cu familia, școala sau cercul social. Secundar, avem o rubrică de articole de specialitate realizate de psihologi și studenți la psihologie sau psihiatrie, pe subiecte nișate (anxietate, depresie, PTSD, viol, tipare de atașament etc), adesea inspirate de mesajele pe care le primim de la tineri.
Cum ne-a afectat COVID-19?
În contextul social impus de COVID-19, am încurajat tinerii să se implice cu povești personale ce privesc toate ariile vieții lor, sub impactul carantinei și izolării sociale. Corespondențe din carantină, care a devenit și o emisiune LIVE ce a avut loc de luni până vineri pe canalele noastre de social media în perioada stării naționale de urgență, este mobilul care în această perioadă ne-a apropiat de un număr semnificativ de adolescenți și tineri care au nevoie de comunicare și de suport.
În perioada pandemiei, primit un număr record de texte, de apeluri și de mesaje de la adolescenți și tineri care au nevoie imediată de suport.
Un numitor comun al tuturor acestor apeluri este nevoia gestionării emoțiilor complexe în contextul distanțării nu doar de cei apropiați, ci de un întreg ecosistem în care erau obișnuiți să funcționeze.
Printre primele mesaje primite direct de la unii dintre ei, la debutul proiectului, am identificat necesitatea explorării unui paletar și mai vast de topicuri. Experiențele lor ne ghidează munca de a cerceta și expune contexte cu care tinerii se confruntă în mod constant, ne învață în permanență cum să comunicăm și să ne apropiem natural de această generație.
Cum poți susține viitorul tinerilor?
Contextul social curent și repercusiunile sale economice au afectat și activitatea Centrului YOU.
Peste 1200 de tineri au beneficiat până acum, gratuit, de suportul Call-Centerului.
Demersul centrului YOU. înseamnă sute de ore în fiecare lună în care alocăm empatie, dedicare, compasiune și suport specializat pentru vulnerabilitățile tinerilor, cauzate de abuz, depresie, anxietate, bullying, hărțuire sexuală sau neglijență parentală.
Pentru a ne putea continua activitatea de a susține constant adolescenții și tinerii, avem nevoie de ajutorul tău.
Donează 2 Euro cu textul VIITOR la 8836 și susține activitatea YOU.
Cu 2 euro poți aduce Viață, Iubire, Imaginație, Timp, Orientare și Responsabilitate pentru tineri.
Trimite textul VIITOR la 8836.
VIITOR înseamnă Viață, Iubire, Imaginație, Timp, Orientare și Responsabilitate.
Tinerii au nevoie de toate pentru a se dezvolta în adulți sănătoși emoțional și fizic, iar felul în care sprijinim susținut dezvoltarea lor personală și educațională este esențial pentru VIITORUL societății.
Termeni și condiții
Citește aici mai multe despre lansarea Centrului YOU în 2019
Descoperă aici cum lucrăm cu tinerii în psihoterapie și mentorat
Implică-te în proiect ca voluntar
Sau susține-ne cu o donație unică, la alegerea ta.