Doneaza Acum!

Atelierul „Fericirea și povestea din noi” - o doză de optimism pentru copii

În această primăvară, alături de Asociația Psihobucuria, ne-am propus să aducem o doză de optimism copiilor care trec prin situații dificile de viață. La început de martie, ne întâlneam la atelierul organizat puțin mai departe de București, la Casa Vlăsia din Snagov, cu o trupă minunată de 110 copii. Implicarea Varyafin a presupus o donație care a asigurat cele necesare pentru organizarea Atelierului.
Obiectivul Atelierului „Fericirea și povestea din noi” a fost să îi facem pe micuți să înțeleagă, prin explorarea emoțiilor, că lumea în care trăiesc poate să le arate și o altă cale, o altă variantă, în care zâmbetul și starea de bine își găsesc locul.
Copiii care au participat la Atelier au fost micuți care fac parte din Asociația Psihobucuria, copii de la grădinița cu program normal nr. 1 Ciuperceni, gradinița cu program normal nr.2 Poiana și școala gimnazială Ciuperceni, copii care trec prin situații dificile de viață.

În urma evenimentului, reprezentanții Psihobucuria au declarat: „Mulțumim Varyafin pentru implicare. Copiii au avut o experiență de neuitat care îi ancorează afectiv în mod pozitiv. Sperăm să mai construim experiențe care să îi ajute să devină adulţi responsabili, adaptaţi şi fericiţi, care să ofere şi ei la rândul lor ajutor societăţii”. Colaborarea dintre noi, Varyafin și Asociația Psihobucuria a fost una pe care ne dorim să o repetăm, în cel mai scurt timp.
Atelierele s-au terminat cu o petrecere frumoasă alături de prieteni ai asociației, iar zâmbetele copiilor ne fac să tragem o singură concluzie - am reușit să ne atingem obiectivul!

Despre Psihobucuria
Asociația Psihobucuria este o asociație non-profit care își propune să susțină copiii și tinerii care trec prin dificultăți emoționale și nu își permit consiliere psihologică. Oferim ședințe de terapie individuale și de grup și includem copiii în diferite programe pe care le derulează asociația noastră în funcție de nevoile fiecăruia. Obiectivul nostru este de a-i ajuta să treacă peste impasul emoțional și de a-i învăța să se acomodeze la situații noi.

Și tu poți ajuta!

Implică-te pentru oameni - Și tu poți face lucruri mărețe alături de noi. Hai să-i ajutăm pe cei care au nevoie de noi!

TOP