NLP Training for Successful Kids® este un curs pragmatic adresat copiilor de grădiniță și școli generale cu vârste cuprinse între 6 și 13 ani. Proiectul, organizat de Clever Children Slobozia, ne-a atras atenția prin beneficiile extraordinare pe care le oferă copiilor. La invitația organizației de a ne alătura proiectului am spus, fără ezitare – DA și, astfel, am decis să susținem toate costurile necesare realizării acestui proiect.
Desfășurat pe o perioadă de trei luni, începând cu 18 mai 2019, cursul îi învață pe copii cum să adopte limbajul, atitudinea și comportamentul corespunzătoare pentru a-și asigura succesul atât la școală, cât și în acțiunile pe care le desfășoară în timpul liber.
Grupa este formată din 22 de copii care provin din Căsuțele de tip familial din Slobozia. Copiii vor parcurge câte o lecție, în fiecare săptămână, fiecare lecție având o durată de până la 2 ore.
Programul de training oferă participanților metode și tehnici NLP (programare neuro-lingvistică) moderne, adaptate nivelului lor de înțelegere, pentru a comunica corect atât la nivel verbal, cât și nonverbal cu ceilalți copii sau cu adulții. Totodată, cursurile îi ajută și să aibă o atitudine și un comportament corespunzătoare vârstei lor.
Astfel, micuții sunt ghidați asupra câtorva aspecte: limbajul folosit, viteza cu care vorbesc, tonalitatea vocii, dicția, respirația, mimica și gesturile care însoțesc discuțiile copiilor sau postura corporală.
Georgiana Văduva, Coordonator Programe Educaționale „Clever Children Slobozia”, ne-a povestit cum a fost prima lecție cu copiii:
„Tot ceea ce am simțit în cadrul primei lecții atât noi, cât și copiii nu va putea fi transpus în rânduri sau în imagini cu adevărat. Micuții au fost foarte deschiși și dornici să se implice în jocuri și să absoarbă informațiile. Sunt întocmai unei familii, au foarte mare grijă unii de ceilalți.
Deși ușor stânjeniți la început, s-au simțit foarte bine la noi, motiv pentru care lecția a fost prelungită cu încă 30 de minute. Vă mulțumesc mult că mi-ați dat această șansă. Sunt copii minunați care au nevoie de iubire”.
Pe parcursul proiectului, evoluția fiecărui copil va fi monitorizată și evaluată.